năpîrcă (-ci),
s.f. –
1. Viperă (
Vipera berus). –
2. Bici. – Var. (
rar)
nopîrca. Mr.
nipîrtică, megl.
năprotcă. Creație expresivă.
Coincide cu
alb.
nepër(t)ke,
dar nu e probabil să se explice prin el,
cum se susține de
obicei (Cihac, II, 719; Meyer 303;
Pascu, II, 221; Philippide, II, 221; Rosetti, II, 119). Trebuie să fie o var. expresivă a lui *
năpîrlă, cf.
năpîrli; pentru alternanța expresivă a ambelor terminații, cf.
șopîrlă și
șopîrcăi, sfîrlă și
sfîrc, mîrlan și
mîrc etc. Atît
năpîrcă,
cît și
năpîrli și
șopîrlă nu au
fost explicate satisfăcător pînă
acum; provin,
fără dubiu, din aceeași
sursă expresivă, a
cărei idee de
bază pare a fi
cea de „șerpuire” sau de „
mișcare rapidă”, ca în
ciocîrlie, cf. și
țopîrlan (ca și
ciocîrlan); această explicație este
singura care
merge în același
timp pentru
năpîrcă „
bici”, ca și pentru înrudirea sa evidentă cu
șopîrlă. Der. din lat. *
viperana (Crețu 350) sau dintr-o combinație
între natrix și
pertica (Capidan,
Raporturile, 542) este inacceptabilă. Der.
năpîrcos, adj. (veninos);
năpîrli, vb. (despre reptile, a-și
schimba pielea; despre mamifere, a-și
schimba părul; despre
păsări, a-și
schimba penele), cu suf. expresiv -
li (după Cihac, II, 251,
legat de sl.
pero „
pară”, cf. împotrivă Tiktin; după Conev 87, din sl.
naprŭliti sau
naprliti „a pîrli”, după Drăganu,
Dacor., VI, 517);
năpîrleală, s.f. (
primenire, năpîrlire).
Alb. trebuie să provină din
rom.