definiția locul definiție dex

LOCÚL,

loculi, s.m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s.f.] – Din fr. locule.

LOC,

locuri, s.n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ♢ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. ♢ Expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ♢ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ♢ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ♦ Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ♢ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ♢ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ♢ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ♢ Loc comun v. comun. ♢ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ♢ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. În loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.