ham (hámuri),
s.n. – Ansamblu de
curele cu care se înhamă
calul. Mag.
hám (Miklosich,
Fremdw., 92; Lambrior 375; Cihac, II, 504; Berneker 383;
DAR; Gáldi,
Dict., 92), cf. sb.,
ceh.
ham,
pol., rut.
hamy. Cuvîntul mag. provine din v. germ.
chamo, cf. it.
camo, sp.
camal. – Der.
hămurar, s.m. (
persoană care
face hamuri);
hămurărie, s.f. (șelărie);
înhăma, vb. (a
prinde la, a
uni, a împerechea; refl., a se mulțumi cu o
muncă istovitoare);
înhămătură, s.f. (
atelaj,
prindere;
apăsare,
durere în
piept);
deshăma, vb. (a
desface, a dezlega);
hamut, s.n. (
parte a
hamului), din bg.
hamut sau
rus.
chomut.