croí (croiésc, croít),
vb. –
1. A
tăia. –
2. A
tranșa. –
3. (Înv.) A
face o incizie. –
4. A
tăia materialul după un model, a
tăia materialul un croitor sau o croitoreasă. –
5. A confecționa, a
face. –
6. A da o
formă, a modela. –
7. A plănui, a proiecta. –
8. A
medita, a reflecta. –
9. A inventa, a
făuri. –
10. A
face dungi, a
brăzda cu lovituri de
bici sau
palme. –
11. A
pedepsi, a
lovi, a
bate, a da
pumni, a pălmui. –
12. A
deschide drum. –
13. A
fugi, a
scăpa. -Mr.
cruescu, cruire, megl.
cruiés, cruiri. Sl.
kroiti, krajati „a
tăia” (Miklosich,
Slaw. Elem., 26; Miklosich,
Lexicon, 312; Cihac, II, 84; Conev 60); cf. bg.
krojă, sb.
krojiti, slov.
krajati. – Der.
croială, s.f. (tăietură a unei
haine;
plan,
proiect; dispoziție;
tipar, model;
minciună, înșelăciune; lovitură,
palmă);
croi, s.n. (croială), din bg., sb.
kroj;
croitură, s.f. (croială, confecționare;
bucată de material pentru un
obiect de îmbrăcăminte);
croitoare, s.f. (
briceag de pantofar);
croitor, s.m. (meseriaș care croiește și
coase haine; înv., tăietor; insectă, Cerambys credo);
croitoreasă, s.f. (meseriașă care croiește și
coase haine);
croitoriță, s.f. (Mold., Bucov., croitoreasă);
croitori, vb. (a se ocupa cu croitoria);
croitorie, s.f. (
meseria croitorului);
croitorit, s.n. (croitorie);
croitoresc, adj. (de croitor);
răscroi, vb. (a
îndrepta prima croială a unei
rochii; a
decolta, a
face decolteul unei
rochii);
răscroială, s.f. (acțiunea de a răscroi; decolteu).