îndreptá (îndrept, îndreptát),
vb. –
1. A
face drept ceea ce
era îndoit sau strîmb. –
2. A rectifica, a corija. –
3. A reface, a
aranja, a restabili. –
4. A călăuzi, a îndruma, a
indica direcția. –
5. (Mold.) A
arăta, a semnala. –
6. (Refl.) A se justifica. –
7. (Refl.) A îmbunătăți, a ameliora. – Var. (înv.)
drepta, înderepta, îndirepta. Mr.
ndreptu, ndreptare, megl.
andrept, andriptari. De la
drept, înv.
derept, cu pref. factitiv
în-, ca
drum ›
îndruma,
semn ›
însemna, etc. Der.
directă de la un lat. *
directāre sau *
derectāre (Candrea-Dens., 515;
DAR; Candrea), sau din lat. *
indirectāre, cf.
alb.
ndërtoń (Philippide, II, 645), este posibilă,
fără să
pară probabilă.
Directiāre apare la Virgilio Marón, cf. *
addirectiāre › fr.
adresser. Sensul 7
apare și în calabr.
ndirizzari „a se ameliora (
timpul)”. Există
tendința de a
conjuga eu îndreptez. – Der.
îndreptător, adj. (care
îndreaptă; călăuzitor);
îndreptătură, s.f. (înv., corectare; îmbunătățire).