berbéc (berbéci),
s.m.
1. Masculul
oii. –
2. Ciocan pentru
bătut țăruși. –
3. Mașină de război întrebuințată
odinioară la spargerea
zidurilor. – Var.
berbece. Mr.
birbec, birbeațe, megl.
birbęți, istr.
birbęțe. Lat.
berbēcem, acuz., vulg. de la
vervex (Diez,
Gramm., I, 7; Pușcariu 200; Koerting 1328; Densusianu,
Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158;
DAR; REW 9270); cf. it.
berbice, v. prov.
berbitz, fr.
brebis.
DAR menționează
forma berbece ca
cea de
bază, și susține că
berbec este o var.
rară, în
timp ce
amândouă apar în
mod paralel și cu
frecvență aproape egală. Der.
berbecar, s.m. (
cioban), care
poate fi și formație internă, sau der. de la lat.
vĕrvēcārius › lat. med.
bĕrbĭcārius, cf. fr.
berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159;
DAR);
berbecărie, s.f. (
turmă de berbeci);
berbecesc, adj. (berbecat);
berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a
cărui explicație cf. expresia
spaniolă corespunzătoare,
vuelta de carnero;
berbecel, s.m. (berbecuț;
șoim, Lanius excubitor). Din
rom. provine mag.
berbecs „
bonetă” (Drăganu,
Dacor., VII, 199). Pentru
berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu
vîngălac și cu tc.
cumbalak, care nu
par convingătoare.