leác (leácuri),
s.n. –
1. Medicament, remediu. –
2. Tratament. – Megl.
leac. Sl.
lĕkŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Miklosich,
Lexicon, 349; Cihac, II, 166), cf. bg., cr., slov., rut.
lĕk, sb.
ljak, pol.
lek. – Der.
lecui, vb. (a trata; refl., a-și reface
sănătatea, a se pune pe
picioare; a se
îndrepta, a se ameliora), din sl.
lĕkovati, lĕkują, sau din
leac;
nelecuit, adj. (iremediabil);
lecuitor, adj. (care lecuiește, care
vindecă);
lecuitor, s.m. (
doctor);
lecuință, s.f. (înv., remediu, tratament);
lecuială, s.f. (
vindecare,
îndreptare). – Cf.
leacă.