vindecá (-c, át),
vb. –
1. (Înv.) A reface, a repara. –
2. A
tămădui, a însănătoși. – Mr.
vindic(are). Lat.
vindĭcāre (Diez, I, 441; Cipariu,
Gram., 308; Șeineanu,
Semasiol., 185; Pușcariu 1893; Densusianu,
GS, II, 21; REW 9347; Rosetti, I, 174), cf. it.
vendicare, prov., cat.
venjar, fr.
venger, sp.
vengar, port.
vingar. Semantismul diferit al
rom. se explică, mai
bine prin sensul lat. de
a elibera (Rohlfs,
Differenzierung, 39), prin
ideea de „a pune în stadiul inițial”, cf. sp.
reponerse. Uz mai
general decît cel
indicat de
ALR, I, 137. Der.
vindecător, adj. (care vindecă, curativ);
vindecătoare (var.
vindecuță), s.f. (
specie de creson, Alliaria
officinalis);
vindecea, s.f. (
plantă medicinală, Betonica
officinalis). – Der. neol. (din fr.)
vindicativ, adj.;
vindictă, s.f.