ciubúc (ciubuce),
s.n. –
1. Nuia,
vargă,
joardă. –
2. Băț,
stinghie. –
3. Ornament în relief, mulură. –
4. Cornișă. –
5. Rindea de fălțuit. –
6. Dungă,
linie la țesături. –
7. Țeavă de
lulea. –
8. Pipă,
lulea. –
9. (Arg.)
Pleașcă,
chilipir. – Mr.
ciubucă, ciubuche, megl.
ciăbuc. Tc.
çubuk,
çibuk (Roesler 69; Meyer 446; Șeineanu, II, 136; Ronzevalle 75); cf. ngr. τζιμβούϰι, τζουμβούϰι,
alb.
tšibuk, tšubuk, bg.
čibuk, sb.
čibuk,
pol.
cybuch,
rus., rut.
čubuk, sp.
chibuqui. – Der.
ciubeică, s.f. (
pipă uzată);
ciubucar, s.m. (fabricant de
pipe;
rindea de fălțuit);
ciubucciu, s.m. (înv., fabricant de
pipe; slujitor care avea
sarcina să curețe și să
aprindă pipa domnitorului);
ciubuccerie, s.f. (îndeletnicirea
acestui slujitor). După Miklosich,
Wander., 14, rut. provine din
rom. Pentru der. de la
ciubeică,
Pascu,
Suf., 238 și
Iordan,
Dift., 102; totuși această der. este
greu de
acceptat,
dacă nu se ține
seama de o confuzie cu
ciovei.