bolován (bolováni),
s.m. –
1. (Înv.)
Idol, statuie. –
2. Piatră, pietroi. – Var.
balvan, bîlvan, bulvan, s.m. (Olt., și
Banat,
buștean, trunchi;
placă de
bază,
talpă). Sl.
bolŭvanŭ „statuie, columnă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 14;
Fremdw. 76;
Lexicon, 11;
DAR; Rosetti,
GS, V, 161). Miklosich
crede că acest cuvînt nu este
propriu sl., ci de origine tăt., pe cînd Berneker 41
îl derivă din per.
pahlawān „
erou” (›
rom.
pehlivan) și
îl explică prin monumentele ridicate în
memoria morților iluștri. Explicația nu pare probabilă. Pe
lîngă dificultățile istorice, o
contrazice ideea că un
termen sl. de cultură a
putut ajunge în
rom. să însemne ceva material și
general, ca și circumstanța că sensul
primar al cuvîntului sl. trebuie să fi
fost probabil acela de „
piatră”,
înainte de a
ajunge să însemne „statuie”; cf.
cele spuse la
bolf, și rut.
bouvan „
masă informă”, slov., cr.
balvan „stupid”, mag.
bálvány „volum”,
cuvinte imposibil de considerat der. de la un etimon
comun „statuie” sau „
idol”. Var., din sb. slov.
balvan „bîrnă” (Hasdeu 3095). Der.
bolovăni, bolohăni, vb. (a pietrui; a
umfla; a
holba, a
căsca ochii), care a
ajuns să se
confunde cu der. de la
bolocan;
bolohăneală, s.f. (
umflare, mai
ales a
sînilor);
bolohănitură, s.f. (întărire);
bolovăniș, s.n. (
teren pietros, cu
bolovani);
bolovănos, adj. (cu
mulți bolovani).