belí (-ésc, belít),
vb. –
1. A
jupui, a
scoate pielea. –
2. A curăța coaja. –
3. A
descoperi (
acele părți ale trupului care sînt în
mod normal acoperite sau protejate de o membrană, de
piele sau de un
organ). –
4. A
prăda, a jefui. – Mr.
bilescu, megl.
bilés. Lat.
vēllĕre „a
smulge”, cu
schimbare de
conjug., datorită
formei incoative a vb.; cf. cat.
esbellegar „a sfîșia”, din lat. *
exvēllĭcāre. În
mod tradițional s-a
păstrat der. din sl.
belŭ „
alb”,
bĕliti, „a
albi”, cu toate că acestă ultimă
formă a
dat alt rezultat
rom. (cf.
bili), și că este imposibil de
apropiat din
punct de
vedere semantic
cele două noțiuni de „
alb” și „a
jupui”. Cf. Miklosich,
Slaw. Elem., 16; Cihac;
DAR; Candrea. Scriban se gîndea,
curios, la o posibilă der. de la
piele. Der.
belitură, s.f. (
jupuire, jupuitură);
belitor, adj. (care jupuiește);
beligă, s.f.,
rar (coajă). Din
rom. provine bg.
bĕlĭam „a
jupui”.