urgíe (-íi)
s.f. –
1. Ură,
furie. –
2. Furie dumnezeiască,
pedeapsă divină. –
3. Dezastru,
calamitate,
nenorocire. –
4. (Înv.)
Exil,
surghiun. –
5. Pocitanie,
vrăjitoare. – Mr.
urγie. Gr. ỏργή,
probabil prin
intermediul unui lat. vulg.
*orgia (Densusianu, I, 202; Pușcariu 1831;
Candrea); der.
directă din mgr. (Roesler 577; Murnu 58; Tiktin) nu pare
posibilă fonetic.
Direct din lat. *
orgilĭa ‹ gr. ỏργιλος (Giuglea,
RF, II, 65) este
puțin probabilă. Cf. Rosetti, II, 69 și I, 174. – Der.
urgisi, vb. (a
persecuta, a
distruge; a
urî, a-i
dori răul; înv., a
surghiuni; a
pedepsi, a
nedreptăți), cf. ngr. ỏργίζωμαι „a
supăra”;
urgiseală, s.f. (
nenorocire).