Definitia tarai definitie DEX Online, dictionar roman

TÂRÂÍ,

tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ♢ Compus: (fam.) târâie-brâu s.m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia tarai

TÂRÂÍ

vb. v. târî.

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia tarai

târâí

vb., ind. și conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâiá

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia tarai

A TÂRÂÍ târâi

tranz. v. A TÂRÎ. ♢ A-și ~ bătrânețile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia tarai

A SE TÂRÂÍ mă tấrâi

intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia tarai

TÂRÂIE-BRÂU

s. v. pierde-vară.

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia tarai

târâie-brâu

s. m. invar.

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia tarai

TÂRÎ́,

târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia tarai

TÂRÎ

vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia tarai

TÂRÎ

vb. 1. a târâi, a târșâi, a trage, (reg.) a tăgârța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târșâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranșee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia tarai

târî́

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. și pl. târáscă

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia tarai

A SE TÂR//Î mă ~ăsc

intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în fața cuiva a manifesta servilism față se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-și picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mișcării). /<sl. trĕti

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia tarai

A TÂR//Î́ ~ăsc

tranz. 1) (obiecte sau ființe) A face să se miște, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia tarai

tîrî (tîrắsc, tîrît),

vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înșfăca, a înhăța. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s.m. (zdrențăros, golan); tîrîș (Mold., tîrîiș), adv. (pe jos); tîrîș, s.n. (buștean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște); tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s.f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s.m. (buștean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s.f. (derdeluș), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.

Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia tarai