, recitative, s.n. Gen de muzică vocală (executată de solist), cu sau fără acompaniament instrumental, care, prin intonații și prin ritmică asemănătoare vorbirii, se apropie de declamație și care, în operă, comentează acțiunea și face legătura între arii. – Din fr. récitatif.
s. n., pl. recitatíve
n. Melodie sau fragment dintr-o bucată muzicală interpretată în formă de declamație, care comentează acțiunea dintr-o operă și face legătura dintre arii. /<fr. récitatif, germ. Rezitativ
s.n. (Muz.) Pasaj dintr-o bucată muzicală executat de un solist ca o declamație și care uneori precedă sau separă ariile. [< fr. récitatif, it. recitativo].