prunc (prúnci),
s.m. –
Copil mic.
Origine incertă. Pare să
ducă spre un sl. *
prątče, dim. al lui
prątŭ „
nuielușă”, cf. bg.
prăčica, prăčka, sb.
prut(ka) „
nuia”. În acest
caz,
rezultatul inițial din
rom.
ar fi *
prunci, cu
sing.
reconstituit după pl.
Pentru semantism, cf.
mlădiță, vlăstar, sp.
vástago. Celelalte explicații nu sînt convingătoare: din mag.
poronty „
cuibar” ‹ sl.
porodŭ „
naștere” (Cihac, II, 522; Tiktin); din lat.
privignus (Philippide,
Principii, 148); din lat.
*puerunculus redus la *
pueruncus (Pușcariu,
Dscor., I, 602; Drăganu,
Dacor., VI, 260; REW 6808a; cf.
contra Rosetti, I, 161), a
cărui der. și
scurtare par la
fel de
improbabile); din sl.
prąka (Conev 59); din lat.
proventus (Scriban).