definiția protapi definiție dex

s. v. căluș.

s. 1. v. oiște. 2. v. pârghie. 3. pârghie. (~ la fântână.)

s.m. – 1. Crăcană, băț, par cu două sau mai multe brațe. – 2. Crăcană care servește ca sprijin pentru crengile încărcate. – 3. Țăpușă, frigare. – 4. Prăjină lungă. – 5. Oiște, tînjală. – 6. Proptea, reazem, stîlp. – 7. Băț, par, țeapă. Bg. procĕp, sb. procjep, slov. procĕp (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Conev 69). – Der. proțăpel, s.f. (japiță la car); proțăpi, vb. (a fixa, a înțepeni; a sprijini, a întări; a sili, a obliga).

proțăpesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere. 2. Tranz. și refl. A (se) înțepeni, a (se) fixa. 3. (Fam.) A se opri (provocator, cu îndrăzneală etc.) în fața cuiva; fig. a se îngâmfa, a-și da importanță. – Din proțap.

vb. v. fixa, imobiliza, invoca, înțepeni, pironi, posta, pretexta, prinde.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. proțăpésc, imperf. 3 sg. proțăpeá; conj. prez. 3 sg. și pl. proțăpeáscă

tranz. reg. A face să se proțăpească. /Din proțap

intranz. 1) reg. A ocupa o poziție verticală fixă, stând ca un proțap. 2) fam. A se posta ostentativ (înaintea cuiva). 3) fig. A fi plin de sine. /Din proțap