definiția piuit definiție dex

s.n. Faptul de a piui. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări, mai ales de puii acestora; piuitură (1). ♢ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-i pieri cuiva pofta de vorbă; a-și pierde curajul (de uimire, de spaimă etc.). A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva. 2. Sunet subțire și ascuțit; piuitură (2), țiuitură. [Pr.: pi-u-] – V. piui.

s. 1. piuire, piuitură, (reg.) pieunat, piscuit. (~ul puilor de găină.) 2. v. țiuitură.

s. n. (sil. pi-u-); pl. piuíturi

n. 1) v. A PIUI. 2) Strigăt caracteristic scos de păsări, mai ales de puii acestora. [Sil. pi-u-] /v. a piui

expr. 1. a ucide, a omorî (pe cineva). 2. a i-o reteza scurt , a lăsa (pe cineva) fără replică.

pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

vb. 1. (reg.) a pieuna, a pioci, a piscui. (Puii de găină ~.) 2. v. țiui.

vb. (sil. pi-u-), ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. píuie, imperf. 3 sg. piuiá

pers. 3 píuie intranz. 1) (mai ales despre puii de pasăre) A emite sunete caracteristice, subțiri și prelungi; a piscui. 2) (despre obiecte în zbor) A produce un sunet prelung și ascuțit (străbătând aerul cu mare viteză); a șuiera. Gloanțele piuie. [Sil. pi-u-] /Din piu