píuri, s.n. (reg.) 1. băț scurt ascuțit la ambele capete cu care se joacă copiii țurca. 2. țurcă.
interj. – Imită glasul puilor și al unor păsări. – Megl. piu. Creație expresivă, cf. fiu, chiu, it. pio, pigolare, sp. pio. – Der. piui, vb. (a ciripi); piuit, s.n. (sunetul scos de pui); piuitor, adj. (care piuie); piuială, (var. piuitură), s.f. (piuit); pirui, vb. (a cînta în triluri, a ciripi); piruit, s.n. (ciripit); piura, vb. (Trans. de S., a se lamenta), cf. mr. chiurare, pe care Pascu, I, 63, îl lega de un lat. *pipiulāre, ipoteză fără necesitate. Cf. Pușcariu 1328.