falaitár (falaitári),
s.m. –
Servitor călare care
mergea înaintea trăsurii. – Var.
fălăitar. Germ.
Vorreiter, prin
intermediul rus.
foreitor (
DAR) sau din mag.
fellajtár (Cihac, II, 497), cf. sb.
feletar, din mag. (Daničič, III, 48). Pare
identic cu
falet, s.n. (
atelaj din
două perechie de
cai, cu
servitori (fr.
piqueurs)
călare pe
aceștia): După Bogrea,
Dacor., IV, 813, acest
ultim cuvînt
ar fi germ.
Valet „
servitor”; pare mai
curînd o
formație retrogradă și arficială de la
falaitar,
încrucișare cu
Valet.