conservatoare, s.n. Instituție de învățământ de grad superior, unde se studiază muzica, (în trecut) și arta dramatică, și unde se formează compozitori, interpreți vocali și instrumentali, dirijori, muzicologi. – Din fr. conservatoire, germ. Konservatorium.
conservatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s.m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s.m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ♢ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S.m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S.n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice și legat printr-o țeavă cu cuva, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator.
adj. m., (persoană) s. m., pl. conservatóri; f. sg. și pl. conservatoáre
(instituție) s. n., pl. conservatoáre
și substantival 1) Care conservă alimente; cu proprietatea de a conserva alimente. Produs ~. 2) (despre persoane, partide) Care susține conservatismul; atașat de conservatism. /<fr. conservateur, lat. conservator
m. Persoană însărcinată cu păstrarea și administrarea unui bun public. ~ de muzeu. ~ de bibliotecă. /<fr. conservateur, lat. conservator
n. Instituție de învățământ superior în care se pregătesc compozitori, interpreți vocali și instrumentali, dirijori, muzicologi, profesori de muzică. /<fr. conservatoire, germ. Konservatorium
s.n. Școală superioară de muzică. [< germ. Konservatorium, cf. fr. conservatoire].
adj. 1. Care păstrează, care conservă; conservatorist. 2. Atașat de instituțiile trecutului, refractar la ceea ce este nou. ♢ Partid conservator (și s.m.pl.) = denumire a unor partide care sunt, în general, atașate vechilor instituții, idei și forme politice. // s.m. și f. Cel care îngrijește piesele dintr-un muzeu. [Cf. fr. conservateur].
s. n. instituție de învățământ muzical superior. (< germ. Konservatorium, fr. conservatoire)
I. adj. 1. care conservă, conservativ2, conservatorist. 2. atașat de instituțiile trecutului, refractar la ceea ce este nou. o partid ~ (și s. m. pl.) = denumire a unor partide valorificând tradiția în plan politic și ideologic. II. s. m. f. cel care îngrijește piesele dintr-un muzeu; custode. III. s. n. 1. instituție specializată, subordonată administrației poștale, unde sunt păstrate colecții filatelice. 2. ~ de ulei = rezervor metalic deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul. (< fr. conservateur, lat. conservator)