bolf (-fe),
s.n. – (Trans.)
Bloc de
piatră, stîncă.
Origine incertă.
Ar putea fi
formație regresivă,
bazată pe cuvîntul
următor,
caz în care
ar aparține unei
rădăcini este cel de „
masă informă și
moale”, care nu se
potrivește cu
accepția bolf. S-
ar putea presupune un sl. *
bolŭvŭ, de unde sl.
bolŭvanŭ (‹
rom.
bolovan).
Fonetismul ar fi
normal, cf.
vătaf, vîrf.
Dificultatea constă în
faptul că se
admite în
general că
bolŭvanŭ nu este cuvînt sl., ci de
origine persană, cf.
bolovan; însă această
supoziție nu este decît o
simplă ipoteză. În
orice caz,
trebuie să
le excludem,
pentru rom., der din lat.
bulbus (
Diez,
Gramm., I, 26; Koerting, 1637; cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 275). A. Scriban
pornește de la rut.
boljfa „
tumoare”, care pare a
proveni din
rom., și de la bg.
bolka „
suferință” , cu care
probabil nu are nici o
legătură. Giuglea,
Contributions, 12,
indică mag.
bolha „
purice”; și Drăganu,
Dacor., V, 334, mag.
golyva „
ciupercă,
iască”.