mot-
Rădăcină expresivă care
arată ideea de „măciulie” sau de „
obiect rotund” în
general. Creație spontană, cf.
bot. – Der.
motan, s.m. (pisoi, cotoi), pentru al
cărui semantism cf. sp.
morro (de la
mîță, după Cihac, II, 204; de la un lat. *
maritanŭs, după Crețu 338; imitator al
glasului pisicii, după Tiktin; de la
motoc cu
schimb de suf., după Candrea și Scriban);
motîntan (var.
motîntoc), s.m. (nătăfleț);
motoc, s.m. (motan), pe care Cihac, II, 189
îl confundă cu
motcă, cf.
cotoc (după
Iordan,
Dift., 214 și Scriban, din rut.,
rus.
motok, dim. de la
mot „
fuior”);
motocel, s.m. (pisoi;
minge, moț;
plantă);
moțochină, s.f. (
baros,
ciocan);
moțochinos, adj. (căpățînos);
motocol, s.n. (Bucov.,
minge);
mototol, s.n. (
minge; ghemotoc; nătăfleț);
mototoli, vb. (a boți, a cocoloși);
motofleașcă, s.f. (Arg.,
gură, plisc);
motolog, s.m. (
tont, nătăfleț);
motoflete, s.m. (
tont, nătărău);
motoșcă (var.
motoașcă, motîlcă, modîlcă), s.f. (
minge,; umflătură), ultimele var., probabil prin încrucișare cu
gîlcă;
motroașcă, s.f. (Trans., umflătură);
motroc, s.m. (Trans.,
prost):
motrună, s.f. (Mold.,
femeie încotoșmănată, varietate de
pere și de
prune), pe care Scriban
îl leagă în
mod echivoc de lat.
matrona;
motocoși, vb. (Trans., a boți, a răvăși, a perturba);
motroși (var.
mitroși, mătrăși), vb. (a zvîrli în dezordine; a se
strica; a
șterpeli, a
fura). Legăturile încercate
între aceste cuvinte și
termeni străini nu sînt concludente:
mototol, legat de sl.
motati sę „ a se agita” (Cihac, II, 189) sau
motati „a
depăna” (Tiktin);
motîlcă, cu bg.
motaja „a
depăna” (Conev 97). Pentru
motîlcă, cf.
motîrcă, metearcă. Cf.
moț, moacă, morman, mozoc, mont.