cotóc (-ci),
s.m. –
1. Pisoi. –
2. La
car,
talpă. –
3. La războiul de
țesut, traversa de
piept. –
4. La
roabă, mîner. –
5. Inflorescența unor
copaci,
cum sînt
salcia sau
plopul. Sl.
kotŭka „pisică” (Miklosich,
Slaw. Elem., 26; Miklosich,
Lexicon, 306; Cihac, II, 77), sau mai probabil din sl.
kotŭ „pisică”; cu suf.
-oc. Cu
alt suf. s-a format
cotoi, s.m. (motan; traversă; mîner de
ferăstrău; Arg.,
crai), cuvînt mai folosit decît cel anterior (după Pușcariu,
Dacor., III, 1091;
DAR; și Pușcariu,
Lr., 281, de la *
cătoi › lat.
cattus, cu influența sl.). – Der.
cotoci (var.
cotîrci, cotoi), vb. (a se
aduna la un
loc pisicile). Pare a fi același cuvînt ca
cotoi, s.n. (
pulpă;
picior de
pasăre;
os), pe care
DAR îl consideră în legătură cu
cot, „articulație care unește
brațul cu antebrațul”, și Scriban cu
cotonog,
dar care
poate reprezenta și aceeași
trecere semantică de la lat.
musculus ›
mus; de
aici cotolan, s.n. (
știulete de
porumb);
cotoier, s.m. (Olt., la
nunțile țărănești,
persoană însărcinată cu organizarea ospățului).
Cotoșman, s.m. (motan, cotoi;
picior de
pasăre) este un der. de la
cotoc, sau mai
curînd de la pl.
cotoci, cu suf. expresiv -
man (Cihac, II, 77;
DAR; Skok 66), și încrucișat cu
contuș, cf.
aici.