depăná (deápăn, depănát),
vb. –
1. A înfășura
fire dintr-un
scul pe un
mosor. –
2. A desfășura, a înșira gînduri etc. – Mr.
deapin, dipinare, megl.
depin. Lat. *
dēpēnāre, de la
pānus (Körting 2493; Densusianu,
Filologie, 447; Pușcariu 492; Candrea-Dens., 483; REW 2569; Tiktin; Candrea); cf. it.
dipannare, prov., cat.
debanar, sp.
devanar,
port.
dobar. Philippide,
Principii, 99,
pleca greșit de la lat.
dēpῑlāre. – Der.
depănătoare, s.f. (vîrtelniță);
depănător, s.m. (muncitor specializat în
depănat);
depănătură, s.f. (acțiunea de a depăna; cantitate de
fir depănat).