definiția naparca definiție dex

NĂPẤRCĂ,

năpârci, s.f. 1. 1. Specie de șopârlă lipsită de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenușie, acoperit cu solzi strălucitori (Anguis fragilis). ♦ P. gener. (Reg.) Șopârlă. 2. (Pop.) Viperă. ♢ Expr. Pui de năpârcă = om rău, perfid. 3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase. II. P. anal. (Reg.) 1. Bici; fiecare dintre curelele unui gârbaci. 2. Luntre mică și îngustă. [Pl. și: (reg.) năpârce] – Cf. alb. neperke, nepertke.

NĂPẤRCĂ,

năpârci, s.f. 1. 1. Specie de șopârlă lipsită de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenușie, acoperit cu solzi strălucitori (Anguis fragilis). ♦ P. gener. (Reg.) Șopârlă. 2. (Pop.) Viperă. ♢ Expr. Pui de năpârcă = om rău, perfid. 3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase. II. P. anal. (Reg.) 1. Bici; fiecare dintre curelele unui gârbaci. 2. Luntre mică și îngustă. [Pl. și: (reg.) năpârce] – Cf. alb. neperke, nepertke.

NĂPÂRCĂ

s. (ZOOL.) 1. (Anguis fragilis) (reg.) șarpe-de-sticlă. 2. v. viperă.

NĂPÂRCĂ

s. v. bici, biciușcă, cravașă.

NĂPÂRCĂ

s. (ZOOL.) 1. (Anguis fragilis) (reg.) șarpe-de-sticlă. 2. v. viperă.

NĂPÂRCĂ

s. v. bici, biciușcă, cravașă.

năpârcă

s. f., g.-d. art. năpârcii; pl. năpârci

năpârcă

s. f., g.-d. art. năpârcii; pl. năpârci

NĂPÂR//CĂ ~ci

f. 1) Șarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru în formă de V; viperă. 2) Șopârlă fără membre, cu corp cilindric, solzos, răspândită prin poieni și locuri umede. 3) fig. Persoană foarte rea, perfidă și extrem de periculoasă. ♢ Pui de ~ om răutăcios. /cf. alb. neperke, nepertke

NĂPÂR//CĂ ~ci

f. 1) Șarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru în formă de V; viperă. 2) Șopârlă fără membre, cu corp cilindric, solzos, răspândită prin poieni și locuri umede. 3) fig. Persoană foarte rea, perfidă și extrem de periculoasă. ♢ Pui de ~ om răutăcios. /cf. alb. neperke, nepertke

năpîrcă (-ci),

s.f. – 1. Viperă (Vipera berus). – 2. Bici. – Var. (rar) nopîrca. Mr. nipîrtică, megl. năprotcă. Creație expresivă. Coincide cu alb. nepër(t)ke, dar nu e probabil să se explice prin el, cum se susține de obicei (Cihac, II, 719; Meyer 303; Pascu, II, 221; Philippide, II, 221; Rosetti, II, 119). Trebuie să fie o var. expresivă a lui *năpîrlă, cf. năpîrli; pentru alternanța expresivă a ambelor terminații, cf. șopîrlă și șopîrcăi, sfîrlă și sfîrc, mîrlan și mîrc etc. Atît năpîrcă, cît și năpîrli și șopîrlă nu au fost explicate satisfăcător pînă acum; provin, fără dubiu, din aceeași sursă expresivă, a cărei idee de bază pare a fi cea de „șerpuire” sau de „mișcare rapidă”, ca în ciocîrlie, cf. și țopîrlan (ca și ciocîrlan); această explicație este singura care merge în același timp pentru năpîrcă „bici”, ca și pentru înrudirea sa evidentă cu șopîrlă. Der. din lat. *viperana (Crețu 350) sau dintr-o combinație între natrix și pertica (Capidan, Raporturile, 542) este inacceptabilă. Der. năpîrcos, adj. (veninos); năpîrli, vb. (despre reptile, a-și schimba pielea; despre mamifere, a-și schimba părul; despre păsări, a-și schimba penele), cu suf. expresiv -li (după Cihac, II, 251, legat de sl. pero „pară”, cf. împotrivă Tiktin; după Conev 87, din sl. naprŭliti sau naprliti „a pîrli”, după Drăganu, Dacor., VI, 517); năpîrleală, s.f. (primenire, năpîrlire). Alb. trebuie să provină din rom.