chiág (-guri),
s.n. –
1. Ferment extras din
sucul gastric al rumegătoarelor și al
copilului, care încheagă cazeina din
lapte. –
2. Cea de a patra despărțitură a
stomacului rumegătoarelor, din care se extrage cheagul. –
3. Coagul. –
4. Nucleu,
bază, origine, fundament. – Var. (Trans. de Nord)
ciag. Mr., megl.
cl’ag. Lat. vulg.
clagum, de la
quaglum forma pop. de la
coagulum „cheag” (Densusianu,
Hlr., 90; Pușcariu 355; Candrea-Dens., 332; REW 2006;
DAR); cf., de la
forma fără metateză, it.
caglio, prov.
calh, v. fr.
cail, cat.
coall, sp.
cuajo, port.
coalho. Cuvîntul sard. menționat de Pușcariu în sprijinul celui
rom. nu este valabil, cf. Wagner 113. Cf. totuși o metateză asemănătoare în lat. *
clagorium ›
alb.
kljuar (Meyer, 193), ca și în
cochlea › it.
chioccia, copula › napol.
chioppa,
pungulus ›
rom.
ghimp, etc. Der.
chegar, s.n. (
găleată unde se încheagă
laptele), care
ar putea proveni
direct din lat.
*clagorium, menționat mai
sus, și care s-a conservat mai
ales în numeroase der.:
chegarniță, chi(a)gorniță, chegornicer, chegăreață, chegărete, etc.;
închega, vb. (a
face cheag; a coagula; a cimenta, a consolida; a
alcătui, a
forma), care se derivă de
obicei din lat.
in-coagulare (REW 2005;
DAR) sau de la un vulgar *
clagāre (Densusianu,
Hlr., 90; Pușcariu 817; Candrea-Dens., 333),
dar care
ar putea fi și der.
rom. de la
chiag (cf. mr.
ncl’eg, megl.
angl’eg,
ancl’ag);
închegător, adj. (coagulant);
închegătoare, s.f. (
plantă,
Geranium Robertianum),
închegătură, s.f. (acțiunea de a coagula);
deschega, vb. (a elimina coagularea). Cuvîntul
rom. a
trecut în rut.
gljag,
pol.,
rus.
gljak (Miklosich,
Wander., 10; Berneker 311), rut.
klagaty „a închega”,
pol.
sklagac sie „a se coagula”, slov.
kljag (Candrea,
Elemente, 401; Miklosich,
Etym. Wb., 66).