bulz (bulzi),
s.m. –
1. Cocoloș,
bulgăre. –
2. Bucată, îmbucătură. – Var.
bulț, bulg. Origine necunoscută. Totuși, nu
lipsesc diverse
ipoteze, toate neconvigătoare. Cihac, II, 33, se gîndește la
rus.
bulka,
pol.
bula. DAR amintește lat.
bulga „bolgie”, de unde fr.
bouge, it.
bolgia:
înainte, Pușcariu 235 propusese lat. *
bŭlgius, der. de la cuvîntul anterior, pe care REW 1382
îl consideră „begrifflich schwer”.
Pascu, I, 51, propune lat.
*balteum; Densusianu,
GS, I, 351, sugerează o legătură cu kirghizul
bultai „a se
umfla”, tc.
buldak „
umflat”, pe care REW o consideră mai probabilă,
dar care prezintă totuși dificultăți. Giuglea,
Dacor., III, 595, se
referă la un der. de la lat.
bulla, de
tipul *
bullidus, bazat pe paralelismul
solidus-solz. Pentru Pușcariu,
Dacor., III 822, și
VII, 476, cuvîntul
rom. provine de la un
alb.
*buljëzë. În sfîrșit, Diculescu 181 și
ZRPh., XLIX, 420,
pleacă de la un gepid *
bultia (cf. germ. med. de
sus bulte);
ipoteză acceptată de Scriban,
dar pe care REW 1382 o consideră „historisch unwahrscheinlich”. Este posibil să fie
vorba de cuvîntul
german (cf. sp.
bulto), introdus în
rom. pe filiera vreunei
limbi sl., ceea ce
ar explica consonantismul (ž › z, sau ž › ğ › g); cf.
rus.
bulyžnik „
piatră de pavaj”.
Dar și mai probabil pare o der. internă
rom. de la
bolf (din sl. sau creație expresivă?), prin intermediul unei evoluții fonetice *
bulh ›
bulg, al
cărui pl.
bulgi ›
bulji ar fi înlesnit refacerea unui sing.
bulz. Der.
bulgăre (var.
bulgăr), s.m. (cocoloș), format de la var.
bulg, prin intermediul pl. *
bulgări (Byck-
Graur 29);
bulgări (var.
îmbulgări), vb. (a acoperi cu
lut);
bulzăriță, s.f. (
sac care servește la strecuratul brînzei);
bulziș, adv. (strîns);
îmbulzi, vb. (a
presa; a strînge; a urmări, a
grăbi);
îmbulzeală, s.f. (mulțime, înghesuială, îngrămădeală).