mámă (máme),
s.f. –
Femeie considerată în raport cu
copii ei. – Mr., megl.
mamă. Creație expresivă, probabil continuarea
directă a lat.
mamma (Diez, I, 260; Pușcariu 1019; Candrea-Dens., 1044; REW 5307). Este cuvînt infantil, de
uz foarte general, bazat pe
ideea de „
hrană” sau „
persoană care procură
hrana”; în
așa fel că
ajunge să semnifice atît „mamă”
cît și „țîță”; cf. v. gr. μάμμα, ngr. μάμα
alb.
mëmë, sl. (bg., sb., cr.,
rus.)
mama, mag.
mama, it.
mamma, fr.
maman, sp.
mama etc. Continuarea lat.
mamma pare să se demonstreze prin mr.
mămos „care are
gușă”.
Fără îndoială, există
unii care-l
pun în legătură cu
alb. (Philippide, II, 646), și cu sl. (Cihac, II, 185; Conev 57; cf. Pușcariu,
Lr., 281). E cuvînt de
largă circulație (ALR, I, 155). În limbaj vulgar, în Munt., se abreviază cu un adj. posesiv:
mă-ta (‹ mamă-ta) mă-sa (‹ mamă-sa), cf. it.
mammata, mr.
mă-ta. Cf.
muma, mămăligă. Der.
mamaie, s.f. (mamă);
mămică, s.f. (mamă);
mămucă, s.f. (Mold., mamă);
mamă-mare, s.f. (bunică);
mucă, s.f. (Olt., mamă),
reducere din
mămucă;
muică, s.f. (Olt., mamă), încrucișare a cuvîntului anterior cu
maică.