múmă (múme),
s.f. –
1. Mamă. –
2. Regina
albinelor. –
Muma pădurii,
femeie căpcăun; vinariță (Asperula odorata); alte
plante (Lathraea squamaria; Spiraea aruncus). – Var.
î(n)mă, imă. – Mr., megl.
mumă. Creație expresivă din limbajul infantil, cf.
mamă, momîie. Der. din
mamă prin intermediul unei
forme cu
a aton, ca
mamă tá (Tiktin; REW 5277), este suspectă, fiindcă această
formă nu
suferă nici o
reducere (
mă-sa există,
fără îndoială, pentru
masa,
atestat în
sec. XVI, în
loc de
ma(mă)-sa).
Mumîni, pl. înv. de la
mumă, pare o formație analogică, precum
tătîni, frățîni (după Tiktin, din lat.
mammanis). REW 5277
îl derivă pe
îmă din lat.
amma; pentru folosirea lui
imă, cf. Ghibănescu,
Arhiva, VII, 651-7 și
VIII, 367. – Din
rom. provine ngr. μοῦμα „vrăjitoare” (Murnu,
Lehnw., 32).