nastúre (násturi),
s.m. –
1. (Înv.)
Șiret,
panglică. –
2. Buton. – Mr.
nastur(e). It.
nastro „
panglică”, cf. pav.
nastol, valtel.
nàstola. Rezultatul normal, *
nastru, pl.
*nastruri, l-a
disimilat pe
r, de unde
nasturi, cu
noul sing.
reconstituit ca
fagure, mugure etc.
Sec. XVI. Der. din lat. *
nastula (
Pascu, I, 124; cf. Pușcariu 1157 și
Candrea-
Dens., 1209), din gr. νάστουλον (Skok,
ZRPh., LIV, 487) sau din
got.
nostilo (Giuglea,
Dacor., I, 382), nu e
probabilă.
Pentru relația cu it., cf. Tiktin, Meyer-Lübke,
ZRPh., XXXII, 462, REW 5840 și Rosetti, II, 80. – Der.
înăsturat, adj. (
împodobit cu
nasturi);
năsturel, s.m. (
margaretă,
Bellis perennis;
creson,
Nasturtium officinale), la care
sensul al
doilea este o
imitație modernă a
numelui științific al
plantei (
Candrea). – Din
rom.
provine bg.
nastur (Capidan,
Raporturile, 223).