továr (-ruri),
s.n. –
1. Sarcină,
povară. –
2. Talpă,
piele de bovine tăbăcită. – Var. (2)
toval. Sl.
tovarŭ „
sarcină” (Cihac, II, 283; Tiktin), cf.
povară și sb.
tovar „
sarcină”,
rus.
tovar „
marfă”. Explicația celui de-al doilea sens nu pare suficientă (pentru a o explica, Tiktin
pornește de la
rus.
opoikovyj tovar „
piele de tăuraș”;
dar sensul de „
piele de tăuraș” este
propriu primului cuvînt și nu se
înțelege cum ar fi
trecut la al doilea). Mai probabil este
vorba de o confuzie cu tc.
duval „
piele” (Popescu-Ciocănel). Cf.
tovarăș. Rut.
tovar „
piele” trebuie să fi
venit din
rom. – Der.
tovărî, vb. (a
încărca; a se
năpusti, a tăbărî), din sb.
tovariti. Tiktin consideră că în sensul al doilea al
acestui vb. trebuie să fi intervenit o confuzie cu
tăbărî: asta
ar fi posibil,
fără ca
ipoteza să fie necesară,
căci e
ușor de
trecut de la sensul de „a împovăra” la cel de „a se
năpusti”, cf. sp.
cargar.