sînge
s.m. –
1. Substanță
lichidă roșie din vene și artere. –
2. Obîrșie. –
Sînge amestecat, înv. (incest). – Mr.
sîndze, megl.
sǫndz, istr.
sănje. Lat.
sanguis, *sanguem, în
loc de
sanguinem (Pușcariu 193; REW 7574), cf. it.,
port.
sangue, prov., cat.
sanc, fr.
sang, sp.
sangre. – Der.
sîngera (var.
însîngera), vb. (a
pierde sînge; a
umple de sînge; a se chinui, a
suferi), mr.
sîndzinedz, sîndzirare, megl.
sǫndriz(ari), din lat.
sanguināre (Pușcariu 1593; REW 7571);
sînger (var.
sîngerel, Mold.
sînginel), s.m. (arbust cu
ramuri roșii, Cornus sanguinea), postverbal de la
sîngera (după Candrea, din lat.
sanguineus);
sîngerariță, s.f. (
plantă nedeterminată, care se
presupune că
vindecă rănile);
sîngerat, s.n. (
boală la
animale);
sîngeratic, adj. (sîngeros);
sîngerătură, s.f. (
boală la
animale);
sîngerete, s.m. (cîrnat cu sînge);
singeriu, adj. (de culoarea sîngelui);
sîngerie, s.f. (
plantă, Sanguisorba
officinalis);
sîngeros (var. Mold.
sîngios), adj. (
crud, fioros; cu
mult sînge; de culoarea sîngelui);
sîngeroasă, s.f. (
plantă,
Hieracium aurantiacum);
sîngerică (var.
sîngeric, din greșeală
sincerică), s.f. (sorbestres, Sanguisorba
officinalis);
sîngeroșie, s.f. (
sete de sînge);
sîngerînd, adj. (formație literară artificială după fr.
sanglant);
consîngen, s.m. (consangvin);
sanguin, adj., din fr.
sanguin;
sanguină, s.f., din fr.
sanguine.