sac (sáci),
s.m. –
1. Obiect din pînză, hîrtie etc. pentru
păstrat sau transportat
produse. –
2. Geantă,
raniță. –
3. Poșetă,
pungă. –
4. Unealtă de pescuit. – Mr., megl.
sac, istr.
sǫc. Lat.
saccus (Pușcariu 1492; REW 7489), cf. it.
sacco, prov., cat., fr.
sac, sp.,
port.
saco. – Toate der. sînt dim. sau augmentative:
săcoi, săcotei, săcăteu, săc(u)șor, săculeț, săculete, săcui (după Candrea, de la un lat.
*sacculeus),
săcuieț. Der. neol.
sacoșe, s.f., din fr.
sacoche. Este dubletul lui
sacos, s.n. (veșmînt preoțesc,
propriu prelaților
ortodocși), din mgr. σάκκος (Cihac, II, 693; Murnu 49), cf. sl.
sakosŭ; și al lui
sacou, s.n., din it.
sacco, cf. germ.
Sakko (Candrea). Pentru
sac „unealtă de pescuit”, cf. bg., slov., ucr., rut.
sak.