púngă (púngi),
s.f. –
1. Săculeț de
bani. –
2. Unitate monetară înv., care reprezenta la
început conținutul unei
pungi,
cam 500 de
piaștri sau 1781
bani de
aur. –
3. Cornet,
fișic. – Mr.
pungă. Mgr. ποὐγγη, cf. ngr. πουγγί (Meyer,
Neugr. St., IV, 55; REW 6849; Tiktin), cf. lat. med.
punga. Se consideră în
general că
împrumutul din mgr. s-a
produs prin intermediul sl.
pągna (Miklosich,
Slaw. Elem., 41; Miklosich,
Lexicon, 764; Densusianu,
Rom., XXXIII, 284; Densusianu,
Hlr., I, 260; Byhan 327; Conev 65; Rosetti, II, 92),
dar această
ipoteză nu pare necesară. Der.
pungoci (var.
pungoi, punghiță, punguliță), s.n. și f. (pungă);
punguliță, s.f. (
plantă, Thlaspi arvense);
pungi, vb. ( a cîștiga
bani, mai
ales la
jocuri; a
șterpeli, a
fura; a se strînge, a se încreți);
pungaș, s.m. (
hoț ‹ de
buzunare ›; hoțoman,
șmecher);
pungăși, vb. (a
fura);
pungășie (var.
pungășeală), s.f. (furtișag);
pungășoaică, s.f. (
hoață);
pungășesc, adj. (hoțesc);
pungășește, adv. (ca pungașii);
pungui, vb. (a (se) încreți; refl., a se strînge, a se micșora);
pungăli vb. (Munt., a
coase prost), deoarece pare să se fi contaminat cu
împunge;
pungăleală, s.f. (lucru
prost făcut).