supúne (-n, -pús),
vb. –
1. (Înv.) A pune dedesubt, a
așeza sub. –
3. (Înv.) A se prostitua. –
4. A aplana, a pacifica, a pune sub
ascultare. –
5. A îngenunchia, a încovoia. –
6. A înrobi, a subjuga, a aservi. –
7. A
învinge, a înfrînge, a
bate. –
8. A constrînge, expune. –
9. (Refl.) A da
ascultare, a se
apleca, a-și
pleca grumazul, a se
resemna. –
10. (
Banat) A
alăpta un
miel. Lat.
sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it.
supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a
preferat submittĕre, cf.
sumete. Pentru ultimul sens, cf.
apleca. Sadoveanu folosește
subpus „
așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în
supus. Der.
supuitoriu, s.m. (înv., proxenet,
codoș);
supuitoare, s.f. (înv.,
codoașă);
supus, adj. (ascultător;
învins,
plecat; expus; s.n.,
boală provenită din vrăjitorie; s.m.,
persoană aflată sub protecția unui
stat);
supușenie, s.f. (calitate de
supus, cetățenie, naționalitate;
supunere,
ascultare);
nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).