pierí (piér, ít),
vb. –
1. A dispărea. –
2. A
muri. –
3. A
muri năprasnic, a sucomba. – Var. mold.
peri. Mr.
cher, chirire, megl.
per, periri. Lat.
pĕrῑre (Pușcariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415), cf. it.
perire, prov., cat.
perir, fr.
périr, sp.,
port.
perecer. Cuvînt de
uz general (ALR, II, 286-7). – Der.
piericiune (var.
periciune), s.f. (dispariție,
moarte), pe care Candrea
îl trimite, probabil
fără motiv, la lat.
peritiōnem;
pericios (var.
piericios), adj. (vătămător, stricător), pe care Tiktin
îl consideră în
mod echivoc ca format după lat.
pernĭciōsus;
pieire, s.f. (
pierdere,
moarte), infinitiv
fals în
loc de
pierire, cu pierderea lui
r ca în
pieri ›
piei;
pierit (var.
perit), adj. (dispărut, sfîrșit; palid);
pierit, s.n. (sifilis);
pieritor, adj. (mortal, caduc);
nepieritor, adj. (imortal);
pieritură, s.f. (căzătură,
mortăciune; Trans., semănătură cu
plante pipernicite,
rare);
răspieri, vb. (a dispărea),
rar.