pắcură (-ri),
s.f. –
1. Petrol. –
2. (Bihor)
Ceață,
negură. –
3. Iad. Lat.
picula „bitum”, dim. al lui
pix (Pușcariu 1237; Candrea-Dens., 1300; REW 6483), cf. vegl.
pekla, it., prov.
pegola „bitum”. Sensul de „
ceață” se datorează unui semantism aparent normal, cf. lat.
picea, caligo, fr.
purée de poix,
iar din sensul de „întuneric” s-
ar putea explica cel de „întuneric veșnic” sau „
iad”. Cu atît mai
mult,
dacă ne gîndim că imaginație populară
așază infernul sub pămînt și că din adîncime s-
ar vedea izvorînd acel
lichid negru, care desigur s-
ar fi
asociat cu
ideea de
infern. Pare, așadar, inutil să se recurgă la explicația semantismului
rom. cu
ajutorul sl.
piklu „
smoală” și „
iad” (Sandfeld 36; REW 6483). Explicarea cuvîntului
rom. prin același etimon sl. (Cihac 236; Weigand,
BA, III, 111) nu este posibilă. Der.
păcurar, s.m. (muncitor care extrage petrol);
păcuros, adj. (bituminos);
împăcura, vb. (a mînji cu petrol);
păcorniță, s.f. (
vas în care se
păstrează petrolul pentru a
unge osiile carului), cu suf. -
niță. Din
rom. provin bg.
pakura (Capidan,
Raporturile, 223), mag.
pakura (Edelspacher 24),
săs.
pokert.