murí (-mort, murít),
vb. –
1. A
deceda, a se sfîrși din viață. –
2. A
simți o pasiune vehementă. –
3. A se epuiza, a se extenua. – Mr.
mor, murire, megl.
mor, muriri, istr.
mor. Lat.
mǒrior,
redus la o
conjug. analogică *
mǒrῑre (Pușcariu 1107; Candrea-Dens., 1174; REW 5681), cf. it.
morire, prov., cat., sp.
morir, fr.
mourir. Cuvînt de
uz general (ALR, I, 286). – Cf.
mort, moarte, mortăciune, amorți. Der.
muricios, adj. (înv., mortal);
murind, s.m. (
călugăr care îngrijește muribunzii), cuvînt neuzual,
creat de Caragiale, după modelul fr.
mourant;
muribund, adj., din fr.
moribond;
muritor, s.m. (mortal, efemer);
nemurire, s.f. (imortalitate);
nemuritor, adj. (imortal);
nemuri (var.
înemuri), vb. (a imortaliza), neuzual, creație a scriitorilor romantici;
nemuritorie, s.f. (înv., imortalitate).