glas (glásuri),
s.n. –
1. Cuvînt. –
2. Limbaj, cuvînt. –
3. (Înv.)
Veste. –
4. (Înv.)
Urare. –
5. Gamă la
muzica orientală. – Megl.
glas. Sl.
glasŭ (Miklosich,
Lexicon, 129; Cihac, II, 121; Conev 95), cf. bg.
glas,
ceh.
hlas,
pol.
glos, rus.
golos. – Der.
glăsi, vb. (înv., a vorbi, a
spune; înv., a cînta; Trans., a plînge, a se jelui), din sl.
glasiti;
glasnic, adj. (înv., faimos, celebru; înv., vocal);
neglasnic, adj. (înv., consonant);
glăsui, vb. (a vorbi, a rosti, a
spune; a cînta, a plînge, a se jelui);
glăsuitor, adj. (sonor);
conglăsui, vb. (a vorbi în același
timp; a
coincide), format pe
baza fr.
consonner;
conglăsuitor, adj. (conform).