fîț
interj. – Exprimă
ideea de
mișcare rapidă. – Var.
fîța, fî(r)ța-fî(r)ța. Creație expresivă, cf.
bîț, hîț, fîșt. – Der.
fîță (var.
fiță), s.f. (plevușcă,
pește mărunt; varietate de grindel, Cobitis taenia;
băiat ager, descurcăreț;
femeie de serviciu);
fîrță, s.f. (
copil,
băiat;
fată; tînără ușuratică; flecușteț,
nimic);
fîrțîgău, s.m. (
persoană versatilă, volubilă,
fără minte);
fîțîi, vb. (a
mișca repede; refl., a
fierbe, a se agita; refl., a se răsuci; refl., a se fandosi), cu var.
rară fîrțîi, fîțcîi (după Cihac, II, 108,
aflat în legătură cu
ceh.
frcati „a se
mișca”, sb.
fercati „a zburătăci”);
fîrțîitor, adj. (care se
mișcă);
fîțîială, s.f. (agitație,
larmă; legănare;
moft,
nazuri);
fiță, s.f. (plevușcă; Arg.,
moft,
nazuri);
fițărae, s.f. (Arg.,
moft,
nazuri);
fartiții, s.f. pl. (Arg.,
nazuri);
fițuică, s.f. (notițe folosite de elevi pentru a
copia la examene; ziar de
categorie inferioară), probabil prin confuzia fr.
fiche cu
fiță, datorită rapidității cu care trebuie consultată (după Tiktin, în legătură cu germ.
Fitzel „
bucată”). – Din
rom. provine rut.
facygati (Miklosich,
Wander., 14).