répede
adj. –
1. Rapid,
iute. –
2. Abrupt, pieziș. –
3. (Adv.)
Curînd, degrabă, rapid. –
4. (S.m.) Insectă (Cicindella campestris). – Var. Mold.
răpede. Trans. de V.
rapăd. Istr.
răpede. Lat.
rapĭdus (Pușcariu 1455; REW 7054), cf. it.
ratto. Schimbarea finalei trebuie să fie modernă, cf.
rapăd (Todoran,
Dacor., XI, 128),
așa că
ipoteza unui lat. *
rapĭdis (Pușcariu) nu pare necesară; cf.
limpede. Sensul 2
ar putea fi rezultatul unei contaminări cu lat.
rῑpĭdus „abrupt”, de unde it.
ripido și probabil fr.
raide „rigid” ‹
rĭgĭdus. Der.
repezi, vb. (a
arunca, a răspîndi; a
alunga, a da
afară; a expedia, a
trimite repede; a pregăti în grabă; a reproșa, a
mustra; refl., a se
grăbi; refl., a se
năpusti, a tăbărî; refl., a
fugi);
repezeală, s.f. (repeziciune;
mustrare,
ceartă);
repezit, s.m. (
grăbit; agitat);
repezitură, s.f. (
pornire, impuls);
repeziș, s.n. (
pantă, povîrniș);
repeziciune, s.f. (promtitudine);
repejune (var.
repegiune), s.f. (Mold., repezeală);
repejor (var.
repegior), adv. (prompt, în grabă);
repega (var.
răpăga), vb. (a aluneca, a
cădea), este cu
repezi (›
repegiune) în aceeași relație ca
putregai cu
putrezi ›
putregiune sau
mucegai ‹
mucezi (de la un lat.
*rapĭcāre, după Pușcariu,
Conv. lit., XXXIX, 300; din lat. *
rĕpĭcāre ‹
rĕpĕns, după Giuglea,
Dacor., IV, 381; din lat.
*rĕpĭgāre ‹
rĕpĕre, după Buescu,
R. Études roum., III, 168; legătura cu mag.
repegetni „a se
crăpa”, sugerată de Scriban, nu e posibilă);
rapăg, s.n. (
Banat, alunecuș, patinoar);
repeguș (var.
răpăguș), s.n. (lunecuș; povîrniș);
repezină, s.f. (abis,
tău, repeziș), cf. Densusianu,
Rom., XXXVIII, 73. Din
rom. provine
săs.
repezin, vb.