drîng
interj. – Exprimă
zgomotul produs de lovirea unei
foi de metal. – Var.
drînga, dranga, sdrîng(a). Mr.
sdring. Creație expresivă. Se întîlnește cu
drîng, s.n. (
băț încovoiat pentru
bătut lîna), din sl.
drogu „bîtă”, astfel încît este
greu de stabilit
dacă drîng, s.n. (
drîmbă) provine dintr-unul din
aceste două cuvinte. Pentru posibila legătură semantică
între „bîtă” și „drîmbă”, cf. lat.
tignum „bîtă”,
cava tigna „trăsură”; fr.
guimbarde „trăsură” și „drîmbă”; sl.
drǫgŭ ›
rus.
drogá „
targă” ›
droagă, s.f. (Mold., căruță),
droangă, s.f. (Mold., clopoțel). Totuși, Cihac, II, 101 și Candrea derivă acest cuvînt de la sb.
drnda „
oblînc”,
iar Conev 67 din bg.
drănkam „a
bate clopotele”; după Scriban
ar fi doar var. de la
drîmbă. Der.
(s)drăngăni (var.
drîngăi, mr.
sdîngînescu), vb. (a răsuna, a zornăi; înv., a
bate din
palme; a cînta
prost la un instrument muzical; a cînta la drîmbă);
(s)drăngăneală (var.
(s)drăngănitură), s.f. (dăngănit);
sdrăngănel, s.m. (clopoțel);
(s)drăngălău, s.f. (
crai, curtezan), cf.
drăgălău. Cf.
drîmbă.