creț (-eáță),
adj. – Cîrlionțat, buclat, încrețit. –
2. Cutat, încrețit, zbîrcit. Origine necunoscută,
dar probabil sl. Este
greu de separat acest cuvînt de
cîrcel, care pare a fi același cuvînt, cu suf. -
el, în legătură deci cu sl.
krŭčiti, „a răsuci”, cf.
pol.
kręty „creț”, slov.
kèrč,
ceh.
krč „cîrcel, crampă” (Cihac, II, 41; Weigand,
BA, III, 107). Totuși, sb., bg.
krečav „creț” pare a proveni din
rom. (Capidan,
Raporturile, 229; cf. Byhan 316; Candrea,
Elementele, 407). Celelalte
ipoteze nu conving: din gr. ϰρίϰιον (Philippide,
Un specialist;
Iordan,
Dift., 74); din lat.
*cirricius, der. de la
cirrus (Densusianu,
GS, I, 164); din germ. med.
Kreiz „
cerc” (Giuglea,
Dacor., II, 394); de la un lat. *
cricius, deformație a gr. ϰίρϰος „
cerc” (
DAR); din lat. *
crepitus (Giuglea,
LL, II, 32). Der.
creț, s.n. (cîrlionțat,
buclă; zbîrcitură; denivelare de
teren;
pălărie a anumitor
ciuperci; Arg.,
cur);
crăț, s.m. (
șorț);
crețos (var.
crețuliu), adj. (buclat, ondulat);
crețesc, adj. (varietate de mere);
crețar, s.m. (Arg., homosexual);
crețișor, s.n. (
fir de
bumbac;
plantă, Alchemilla
vulgaris;
ciupercă,
Clavaria coralloides);
crețușcă, s.f. (
plantă, Spiraea ulmaria);
încreți, vb. (a îndoi; a
face încrețituri, pliuri; a
bucla; a zbîrci; a se încrunta;
rar, a înfiora);
(în)crețeală, s.f. (încrețitură, pliu);
încrețitură, s.f. (pliu, îndoitură, zbîrcitură,
cută);
descreți, vb. (a
desface crețurile, a
netezi).