fir (fíre),
s.n. –
1. Produs obținut prin toarcerea unor fibre textile. –
2. Ață. –
3. Fibră,
filament. –
4. Păr. –
5. Tulpină. –
6. Capăt. –
7. Fir de
aur. – Mr.
h’ir, megl.
ir. Lat.
fῑlum (Pușcariu 617; Candrea-Dens., 598; REW 3306; Philippide, II, 642;
DAR), cf. it.
filo (sicil.
firu), fr.
fil, sp.
hilo, alb.
filj. Der.
firicică, s.f. (
plantă, Filago germanica);
firog, s.n. (Trans.,
muncă);
firos, adj. (fibros);
firui, vb. (a
toarce; a
coase, a
broda);
firuță, s.f. (
plantă, Poa pratensis;
iarbă, furaj,
nutreț);
desfira, vb. (a
destrăma);
înfira, vb. (a
coase, a
broda; a înșira, a înșirui);
înfiera, vb. (Mold., a
crește părul, mai
ales mustățile; Bucov., a
începe să
fiarbă), cuvînt identic cu cel anterior, cu pronunțarea
proprie Mold. cf
mira › Mold.
miera (după Capidan,
Dacor., III, 759 și
DAR,
direct de la un lat. *
infῑlāre);
prefira, vb. (a răspîndi, a împrăștia; a înșira);
răsfira, vb. (a dezvolta, a desfășura; a întinde, a dispersa), cu var. prin încrucișare cu
rășchira.