os (oáse),
s.n. –
1. Ciolan. –
2. (Olt.,
Banat) Sîmbure, sămînță. –
3. Neam,
viță,
familie. –
4. (Pl.) Oseminte,
schelet, resturi de
mort. – Mr., istr.
os, megl.
uos. Lat.
ossum (Pușcariu 1226; Candrea-Dens., 1290; REW 6114), cf. vegl.
vuas, it.,
port.
osso, prov., fr., cat.
os, sp.
hueso. – Der.
osamă, s.f. (
Banat, oseminte), din lat.
ossamen (Candrea);
osi, vb. (
rar, a osifica, a petrifica, a durifica);
osiac, s.m. (Olt., ramură uscată), pe care Tiktin
îl leagă poate greșit, de
osie;
osos, adj. (ciolănos),
poate formație neol. (după Pușcariu 1229,
direct din lat.
ossuosus). Der. neol.
osatură, s.f. (
schelet, armătură), din fr.
ossature;
osifica, vb., din fr.
ossifier;
oseminte, s.n. pl., din fr.
ossements (der. din lat.
ossamenta, cf. Pușcariu 1227;
Pascu,
Beiträge, 22 și Scriban nu pare posibilă).