ciorsăí (ciorsăiésc, ciorsăít),
vb. –
1. A răzui, a curăța cu rașpelul. –
2. A
tăia, a ciopîrți cu instrumente
proaste. – Var.
giorsăi. Sl.
čirta, čersti „a
tăia”, cf. rut.
čersati „a
rade” (Cihac, II, 56;
DAR). – Der.
ciors, interj. (
zgomot făcut de
secure tăind lemne);
cioarsă, s.f. (instrument tăios uzat și nefolositor), var.
gioarsă;
ciorsăit, s.n. (
tăiere făcută cu
greu, cu instrumente nefolositoare), var.
ciorsăială, ciorsăitură, s.f.;
ciort, s.n. (la
cai,
rădăcina cozii;
bot;
cioc);
certi, vb. (a curăța de coajă; a cizela);
certat, adj. (despre
boi, cu un
corn rupt).
Aceste ultime
forme au provocat probabil o confuzie
între certi și
certa „a
dojeni”; în
felul aceste ne explicăm existența lui
ciorti „a
certa”, pe care
DAR o pune în legătură cu rut.
čort „
diavol” (›
ciort, s.m.,
diavol;
țigan).
Ciortan, s.n. (
os cu
carne) este o confuzie
între ciort „
obiect tăiat” și
hartan. Cf.
cirtă.