cioácă (cioáce),
s.f. –
1. Cîrlig,
gheară,
obiect care
prinde. –
2. Zăvor,
ivăr. –
3. Crampon, cîrlig. –
4. Suport al
ferăstrăului de
mînă. –
5. (La războiul de
țesut)
Știft, bolț al stativului.
6. Cîrlig al
scaunului dogarului. –
7. Clește. –
8. Găleată de
scos apa. –
9. Trunchi,
butuc,
buștean. –
10. Culme, înălțime. – Var. (pl.)
cioci; cioancă, s.f. (vîrf;
nuia,
vargă). Creație expresivă pe
baza lui
cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de
DAR plecîndu-se de la
ideea de „
tăiat prin lovituri”, și de Hubschmidt,
Sardische Studien, în legătură cu lat. med.
choca, it.
ciocco, v. fr.
coche, port.
soca. Mai
curînd trebuie
plecat de la
ideea de „
cioc”, interpretat ca „
obiect rotund, cilindric”, ca în
cazul lui
boc ›
boacă sau al lui
bot ›
butuc. Cioacă, s.f. (
cioară-de-cîmp, Corvus monedula;
poreclă dată
țiganilor), cu var.
ceucă,
ceaucă, pare a proveni din mag.
cšoka (
DAR; Gáldi,
Dict., 87), cf. bg.
čavka, fr.
choucas; însă der.
arată că s-a
confundat cu
familia expresivă a lui
cioc. – Der.
ciocoi, s.m. (bărbătușul
ciorii-de-cîmp; servitor;
fecior în
casă;
vătaf;
om îmbogățit de
curînd, exploatator; bogătan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608
îl derivă
greșit de la tc.
çokodar „
lacheu” (acest ultim sens se explică
greșit în
DAR prin lăcomia
ciorii și a servitorilor în
general; se explică prin
porecla dată
țiganilor mai
bine decît prin
ideea de lăcomie și parazitism
proprii servitorilor, cf.
ciocotniță „
linge-
blide”);
ciocoi, vb. (a se îmbogăți; a se
purta ca un îmbogățit de
curînd);
ciocoaică, s.f. (
nevastă de
om îmbogățit de
curînd);
ciocoinicie, s.f. (servilism);
ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi);
ciocoește, adv. (în
felul ciocoilor);
ciocoime, s.f. (
clasa ciocoilor);
ciocoinic, adj. (servil);
ciocoism, s.n. (servilism, lipsă de demnitate);
ciocofleandură, ciocorofleac, liopciofleandură, s.f.(
om lipsit de demnitate,
linge-
blide), formații umoristice datorate lui Alecsandri și care nu s-au mai folosit;
cioclovină (var.
ciocloavă), s.f. (
om lipsit de demnitate). – Din
rom. provine bg.
čokoi, čokoika (Mladenov 687); și din
rom. sau din mag., țig.
čoka.