cafeá (caféle),
s.f. –
1. Sămînța
arborelui de cafea. –
2. Băutură preparată din cafea. – Mr., megl.
café. Tc.
kahve, arab.
qahwa (Șeineanu, II, 71; Meyer 164; Lokotsch 1005; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφές,
alb., bg.
kafé. Anterior
sec. XVII. S-a contaminat în
epoca modernă cu
termenii identici occidentali (it.
caffé, fr., sp.
café), din care provin der. neol.
cafeină, s.f.;
cafeism, s.n.;
cafetier, s.m.;
cafetieră, s.f. – Der.
cafeluță, s.f. (cafea; lupin, Lupinus albus);
cafeniu, adj. (culoarea
cafelei);
cafegiu, s.m. (slujitor la
curtea domnească însărcinat cu servirea
cafelei; proprietar al unei cafenele;
persoană care
bea cu
plăcere cafea, sau care o
prepară bine), din tc.
kahveci, cf. ngr. ϰαφετζής, bg.
kafedžija;
cafegioaică, s.f. (
persoană iubitoare de cafea);
cafegi-bașa, s.m. (căpetenie
peste cafegii,
boier de rangul
trei care se
bucura de privilegiul de a servi cafea la
mesele festive, și de
dijma pe
cafeaua vîndută în
toată țara), din tc.
kahveci bași (
sec. XVIII). Cf.
cafenea, s.f. (cafenea, café-
bar), mr.
cafiné, megl.
cavine din tc.
kahve hane, cf ngr. ϰαφενές,
alb., bg.
kafené (› Trans.,
Banat căfană);
cafeșantan, s.n. (
bar de
noapte, cu
muzică și program artistic), din fr.
café-chantant, se folosește și în
forma șantan, cu o
nuanță intens depreciativă („bordel”).