árbore (-ri),
s.m. – (Înv.)
Copac,
pom. – Var.
arbur(e). Mr.
arbure, megl.
arbur, istr.
Ǫrbure. Lat.
arbŏr (Pușcariu 112; Candrea-Dens., 74; REW 606;
DAR); cf. vegl.
juarbul, it.
albero (sicil.
arvulu,
cors.
arburu, friul.
arbul),
alb.
arbur, fr., v. prov., cat.
arbre, sp.
árbol,
port.
arvore. Rezultatul normal este
arbure, astăzi înv. și înlocuit de o
formă contaminată de der., care sînt cu
toții neol.
Arbora, vb. din fr.;
arborescent, s.f. (în
formă de
arbore);
arborescență, s.f. (
formă ca a unei
plante arborescente);
arboret, s.n. (crîng, pădurice), formație internă (cf. mr.
arburet) care
coincide cu it.
arboreto, sp.
arboledo, astfel încît
ar putea reprezenta și lat.
arborētum (REW 607);
arboricultor, s.m.;
arboricultură, s.f.;
arbust, s.m.