bojóc (bojóci),
s.m. – Plămîn. – Var.
borjoc, bo(r)jog, bojic, s.n. (Trans.,
buzunar). Origine obscură. Semantismul var. trans. este în legătura cu der.
bojogar, s.m. (
hoț, pungaș);
bojogăreală, s.f. (hoție,
furt, pungășie);
bojogări, vb. (a pungăși);
bojogărie, s.f. (pungășie), care
indică existența în
cadrul etimonului a sensului
dublu „plămîn” și „
pungă”. Aceasta pare să
ducă la gr. βύρσα „
pungă”, și să
indice un intermediar sl. sau ngr., pentru a explica evoluția lui
s la
z, cf.
rus.
birža „
pungă”. În acest
caz, var.
borjoc s-
ar apropia mai
mult de etimon,
iar intermediarul
ar putea fi
foarte bine mag.
borszak „pîntece”. Pentru semantism, cf.
foale. Totuși,
DAR consideră că „bojoc” provine din
boșog și acesta de la
boașe „testicule”. În
cazul lui „bojogar”, care a însemnat întotdeauna „
hoț de
buzunare”,
DAR se bazează pe o explicație care are toate aparențele unei etimologii populare, și aplică acest
nume hoților de
bojoci de prin măcelării; însă este
cert că
bojocii sînt cel mai
puțin furați din acestea. Este posibil să provină din același cuvînt der.
bojoțel sau
bojgățel, s.m. (elebor, Helleborus purpurascens);
bozățel, bozoțel, s.m. (varietate de elebor). Rebreanu folosește
blohotăi, s.f. (
organe interne în
general), și
bojotaie, s.f. (
tăiere a
porcului), care sînt neîndoios
cuvinte proprii regiunii sale (Trans. de Nord) și aflate în legătură cu etimonul mag. pe care l-
am menționat.